Duminică, în jurul orei 23:00, un biciclist a fost accidentat pe DN 18, în comuna Ciocănești.
Fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, un localnic de 54 de ani, a fost acroșat cu oglinda de un autoturism care circula din spatele său și al cărui conducător auto a părăsit locul accidentului.
În urma investigațiilor efectuate de polițiști, conducătorul auto, un localnic de 29 de ani, a fost identificat la domiciliu, iar autoturismul implicat în accident a fost parcat de acesta în curtea unei cunoștințe de pe raza localității Ciocănești.
În urma accidentului, biciclistul a suferit leziuni ușoare.
Cei doi participanți la trafic au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,21 mg/l în aerul expirat în cazul conducătorului auto şi de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul biciclistului, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.