Cupa Dorna Medical la schi alpin și snowboard, adjudecată de un tânăr de 24 de ani! Gabi Todașcă a reușit să ia pentru al doilea an Marele Premiu
19 februarie 2019
ÎN EXCLUSIVITATE! Gheorghe Apetrii și-a dat demisia
26 martie 2019
Show all

Belodedici a participat la antrenamentul elevilor din Vatra Dornei care se pregătesc intens pentru „Cupa Tymbark Junior”

Pentru al treilea an consecutiv, elevi cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani, băieți și fete, joacă fotbal cu bucurie și pasiune pentru a demonstra că merită să rămână în competiție și să câștige titlul de campioni ai Cupei Tymbark Junior. Departajarea celor mai bune echipe de fotbal va avea loc în cadrul Marii Finale care se va desfășura la începutul lunii iunie. Până atunci, toți cei 131.580 de elevi care s-au înscris în ediția 2018-2019 a turneului, cu 5% mai mulți ca în precedenta, joacă fotbal cu multă ambiție pentru a se califica în fazele superioare ale Cupei Tymbark Junior. Competiția se desfășoară la nivel național și este organizată de către Federația Română de Fotbal și Maspex Romania, prin brandul Tymbark, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale.

Întrecerea vizează atât descoperirea de talente, cât și încurajarea practicării mișcării și a sportului de către copii. Ambasadorul competiției este MIODRAG BELODEDICI, dublu câștigător al Cupei Campionilor Europeni, jucător de bază în Echipa Națională a României în anii ‘90. M. Belodedici a participat la antrenamentul elevilor din Vatra Dornei care se pregătesc intens pentru a-și îndeplini visul de a deveni campioni. Elevii s-au bucurat să aibă în preajma lor unul dintre jucătorii de legendă ai echipei naționale de fotbal și i-au ascultat cu mare atenție sfaturile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *