Accident rutier la Vatra Dornei, din cauza vitezei excesive. Marți dimineața, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată prin „S.N.U.A.U 112” despre faptul că, pe strada Pinului din localitate, a avut loc un accident rutier. Polițistii deplasați la fața locului au stabilit faptul că, în timp ce conducea autoturismul, pe strada Pinului , ajungând într-o curbă la stânga, un bărbat de 37 de ani, din municipiul Vatra Dornei, din cauza vitezei excesive, a derapat și a pătruns pe sensul opus, unde a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar de un barbat de 62 de ani, localnic. În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a conducatorului auto de 62 de ani. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.