În data de 20 martie 2017, la ora 07:43, pe raza comunei Dorna Arini, în apropierea Școlii Gimnaziale din localitate, în timp ce conducea autoturismul, într-o curbă la stânga, pe drumul național 17B, un localnic în vârstă de 19 ani, a surprins și accidentat un bărbat de 74 ani, din aceeași localitate. Din cercetările efectuate la fața locului de către polițiști s-a constatat faptul că, bătrânul, în calitate de pieton, s-a angajat în traversarea drumului public prin loc nepermis şi fără să se asigure.
Conducătorul auto și pietonul au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.