Din cauza temperaturilor ridicate și a precipitațiilor din ultimele 24 de ore, există riscul ca gospodăriile de pe malurile râului Dorna, din Municipiul Vatra Dornei să fie inundate. În comuna Dorna Candrenilor mai multe gospodării au fost deja inundate, dar reprezentanții administrației locale au reușit sa deblocheze ghețarii din zona Floreni și să evacueze cu motopompele, apa din câteva locuințe. Ghețarii desprinși au ajuns în momentul de față pe raza Municipiului Vatra Dornei, existând riscul ca gospodăriile din cartierul Oborului să fie inundate. Primarul Municipiului Vatra Dornei a declarat că alături de detașamentul pentru situații de urgență, aflat sub conducerea comandantului Sorin Baciu, monitorizează „evoluția naturii”. Comandantul Sorin Baciu a declarat: ” Nu putem interveni cu echipele de pirotehniști în zona confluenței râurilor Dorna și Bistrița, deoarece din zona confluenței și până pe raza comunei Crucea pe râul Bistrița este formată gheață compactă!”.