Acțiuni de împădurire în județul Suceava
martie 22, 2017
impadurire poiana stampei ocolul sivic dorna candrenilor
„Luna pădurii” la Poiana Stampei
martie 24, 2017
Show all

La sfârșitul acestei săptămâni se reiau meciurile din Liga a V-a

Liga-5-Dorna-Vatra-Dornei

În această duminică, după mai bine de patru luni de pauză, se va relua campionatul Ligii a V-a sucevene.
Echipa „Dorna Vatra Dornei” face parte din Seria a III-a, unde ocupă prima poziție în clasament.
Pe parcursul vacanței de iarnă au intervenit unele schimbări în Seria III, astfel încât gruparea „Larix Dornișoara” a abandonat competiția, iar Ciprian Anton,președintele Asociației Județene de Fotbal Suceava, a declarat că în condițiile în care s-a plecat la drum cu un număr impar de echipe, vor trebui sa stea în retur câte două formații în fiecare rundă.
Dorna Vatra Dornei va juca prima etapă din retur contra echipei Bistrița Broșteni.

Programul meciurilor din prima etapă a returului:
Seria a III-a
Pleşul Râşca – Bradul Vama
Foresta Moldoviţa – Forestierul Falcău Brodina
Avântul Frasin – Vânătorul Dorna Candrenilor
Dorna Vatra Dornei şi Bistriţa Broşteni stau în această rundă.
Clasament Seria a III-a
1. Dorna Vatra Dornei                       8       7       0       1       39-12     21
2. Bradul Vama                               8       5       2       1       32-16     17
3. Larix Dornişoara                          8       5       1       2       25-20    16
4. Pleşul Râşca                              8       4       0       4       22-14     12
5. Avântul Frasin                            8       3       1       4        18-25    10
6. Forestierul Falcău Brodina           8       3       1       4        17-27    10
7. Vânătorul Dorna Candrenilor          8       3       0       5        15-27     9
8. Bistriţa Broşteni                         8       2       0       6        16-32     6
9. Foresta Moldoviţa                       8       1       1       6        14-26     4

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *